După 1990, a fost o dorință firească de a ne rupe de trecut
Orice creație își reflectă vremurile, fie și involuntar
Mă întreb și eu dacă acele texte mai răzbat în conștiința extrem-contemporană
Nimeni nu scapă necontaminat dintr-o pandemie
În dramaturgia de conjunctură, destinul universal al omului este lăsat la o parte
Teatrul din perioada 1948 - 1989 a fost oglinda unei lumi strâmbe
Era o lume care năștea eroi pozitivi, modele umane care nu trebuia să aibă pete
S-a schimbat fundamental interesul publicului de participare la actul teatral
E vorba de lipsa unei educații punctuale, sincer patriotice, nu patriotarde
Nu cred că poate exista o dramaturgie complet dezbrăcată de capotul ideologic
Potențialul scenic nu poate fi despărțit de mesajul textului
Uitarea a devenit prețul pe care-l plătesc urmașii pentru sufletul vândut al părinților
Documente ale unor situații în același timp tragice și absurde
Dramaturgia are o șansă suplimentară față de celelalte genuri literare: scena
Orice mistificare a realității erodează spiritul de dreptate și adevăr
Consider că acum e rândul noii dramaturgii să se adreseze publicului
Reușita depinde de actori, regizori, scenografi, creatorii înscenării
După 1990, publicul a dorit să se, vorba unui poet oltean, îndistreze
Dramaturgia comunistă este un turnesol al societății care a generat-o
Spiritul timpului era mult prea pregnant în tot ce s-a scris
Opere mediocre pe care cel mai adesea le-am ignorat
Piese cantonate în țarcul cu sârmă ghimpată al propagandei comuniste
De lumea de acum treizeci - cincizeci de ani nu ne despart câteva decenii, ci evuri întregi
Din ce a fost nu aș mai juca nimic
Avem de-a face cu un mixt între numărul mic de capodopere și imaturitatea întregii societăți
Nu există anumite roluri pe care să îmi doresc să le interpretez
Dramaturgia comunistă românească e anacronică
Teatrul e o taină, iar creatorii spectacolului sunt călăuze-mesager
După 30 de ani, încă nu suntem cu totul liberi de acel trecut
Interesul meu se îndreaptă către literatura clasică
Piesele de teatru comuniste le-am găsit insuportabil de false
Dacă înțeleg, montez, dacă nu înțeleg, nu văd de ce m-aș chinui
Noi, ca societate, nu am putut face pace cu trecutul nostru
Se scrie și acum prea puțin pentru scenă
Teatrul era mai mult o supapă sociala, nu a născut vreo mișcare politică rezistentă, de underground
Am crezut și cred în dramaturgia românească
Dramaturgia națională ocupa majoritatea pozițiilor numai pentru meritul de a fi națională
Viața reală nu era pe scenă, ci în stenograma sau banda înregistrată a Securității
Așa cum portocalele de atunci aveau alt gust, și firescul de atunci suna altfel
De vreo douăzeci și cinci de ani nu am mai scris teatru
Să scriem bine rămâne pe mai departe, și în materie de literatură dramatică, idealul dezirabil
Există și dramaturgie românească autohtonă! Trebuie, doar, citită, și promovată cu încredere!
Au apărut, după 1989, sute și sute de nume noi în poezie, proză, critică - dramaturgi, câți?
Un autentic inventator de comic
Nu suport să împart lumea în inocenți și vinovați, s-o văd tranșată, etanș, între bine și rău
Nu s-a schimbat cu nimic felul în care înțeleg rostul teatrului
Stop-cadru după treizeci de ani (II)
Stop-cadru după treizeci de ani (I)
Cuvânt înainte la Să nu privești înapoi. Comunism, dramaturgie, societate